CCCB (Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona) dă startul înscrierilor pentru ediţia 2022, cea de-a 11-a, a Premiului European pentru Spaţiu Public Urban. Organizată pentru prima dată în anul 2000, competiţia bienală este dedicată recunoașterii celor mai bune proiecte care creează, recuperează, transformă și îmbunătățesc spațiile publice din oraşele Europei.

Inginer agronom, arhitect peisagist și lector la ETH Zürich, Teresa Galí-Izard va fi președintele juriului internațional al concursului organizat de CCCB şi care implică cooperarea unei rețele de 10 instituții de arhitectură și urbanism, și a peste 50 de experți de pe întregul continent. Premiul, singurul de acest fel din Europa, a fost reînnoit pentru a fi promova dezbaterea despre viitorul orașelor europene în contextul post-pandemic.

Criza generată de Pandemia de COVID-19, precum şi schimbările climatice, cărora li se adaugă provocările de natură socială şi tehnologică, au făcut cu atât mai evidentă importanţa spaţiilor publice de calitate în oraşele din întreaga lume. Premiul, care este acordat atât autorilor proiectului, cât și dezvoltatorilor acestuia, își propune să reflecte diferitele moduri în care sunt gestionate aceste probleme și să devină un observator al bunelor practici, cu scopul dezvoltării de posibile soluţii pentru un viitor în care oraşele vor avea un rol primordial în definirea evoluţiei societăţii.

Juriul internaţional prezidat de Teresa Galí-Izard îi va avea ca membri pe:

Competiţia va avea loc cu sprijinul următoarelor instituţii europene:

Proiectele pot fi înscrise în concurs în perioada 20 aprilie – 17 mai 2022, condițiile de înscriere și toate informaţiile necesare pentru participare fiind disponibile pe www.publicspace.org