Săptămâna Haferland, un festival fermecător

INTERVIU: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of Fundația M&V Schmidt

În Țara Ovăzului, miezul verii e prilej de sărbătoare încă din 2012, anul de debut al festivalului Săptămâna Haferland. Grație acestuia, patrimoniul material, obiceiurile și gastronomia sașilor din Transilvania au devenit mai vizibile și mai apreciate, festivalul având un valoros impact asupra turismului și promovării culturii și tradițiilor locului. Însă poate cea mai de preț reușită a inițiativei este impunerea denumirii Haferland – care desemnează zona cuprinsă între Rupea și Sighișoara – drept brand turistic ce atrage tot mai mulți iubitori de frumos și natură din întreaga lume. Anul acesta, numeroase evenimente își așteaptă publicul în cele zece sate ale Haferlandului, între 31 iulie și 3 august. Mai multe despre festival și noutățile ediției 2025, în continuare.

Câte ceva despre festivalul Săptămâna Haferland, cum a debutat proiectul și cum continuă:

 

Săptămâna Haferland este un proiect apărut din dorința celor doi inițiatori – dl. Michael Schmidt și muzicianul german de origine română Peter Maffay – de a salva cât mai mult din patrimoniul cultural și material al acestei zone unice în spațiul de limbă germană de pe teritoriul României. Aflat în inima Transilvaniei, Haferlandul (adică Țara Ovăzului) reprezintă un spațiu cultural unic, o expresie a unei civilizații săsești rurale fără echivalent în Europa Centrală.

 

Clima aspră și izolarea geografică au îngreunat accesul la investiții publice sau private, fapt la care s-a adăugat emigrarea masivă a sașilor de după 1990. Astfel, a devenit repede clar că acest patrimoniu unic de civilizație săsească rurală risca să se degradeze sau să dispară ireversibil. Festivalul Săptămâna Haferland a avut și are în continuare ca principal obiectiv revitalizarea acestei zone, în primul rând prin păstrarea legăturilor dintre sașii emigrați și comunitățile locale, prin inițiative de stimulare a economiei locale și de promovare a turismului, precum și prin parteneriate cu organizații care sunt active în conservarea patrimoniului material local.

La mai bine de 10 ani de la apariția festivalului, care este impactul pe care acesta îl are asupra comunității?

 

Până în prezent, peste 50 000 de vizitatori din România, Europa, Asia și America de Nord au ajuns în ultimii 12 ani la Săptămâna Haferland, festival care găzduiește de regulă un număr de 40-50 de evenimente la fiecare ediție.

 

Rezultatul este, în primul rând, o relansare a turismului local și a micilor afaceri conexe, în special din domeniul agriculturii ecologice și al produselor alimentare tradiționale. Există un număr în creștere de pensiuni și locuri de cazare și se multiplică inițiativele de valorificare a zonei – de exemplu prin asocierea cu proiecte ca Via Transilvanica sau includerea Haferlandului în oferta de programe a Duke of Edinburgh’s International Award.

 

Cel puțin deocamdată, una dintre marile reușite ale Fundației Schmidt și ale fundațiilor partenere din cadrul festivalului este impunerea numelui Haferland ca brand turistic și a zonei ca destinație de vizitat. Indirect, unul dintre efectele acestui efort de a repune Haferlandul pe hartă este atragerea unor investiții publice în restaurarea unora dintre cele mai importante monumente de aici: cetatea Rupea, dar și, începând de anul trecut, biserica din Homorod, una dintre cele mai vechi și mai frumoase din această zonă.

Trei locuri din Țara Ovăzului pe care le-ați recomanda cuiva care ajunge aici pentru prima oară:

 

Vă recomandăm să vizitați Biserica Evanghelică din Criț, un exemplu remarcabil de arhitectură, bine păstrat și plin de farmec. De asemenea, vă recomandăm Viscri, pentru că acolo veți găsi poate cel mai frumos și mai bine conservat exemplu de arhitectură tradițională de sat săsesc – gospodăria aflată în proprietatea M.S. Regele Charles. Un alt reper îl reprezintă Cetatea Rupea, foarte frumos restaurată, pentru o priveliște extraordinară care poate fi admirată de la ultimul nivel și pentru expoziția sa de cahle de teracotă. Și, nu în ultimul rând, minunata biserică din Saschiz, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, ca și cea din Viscri.

 

 

Scurt popas pe harta gastronomică – câteva locuri din zonă unde reveniți cu plăcere:

 

Avem un parteneriat de lungă durată cu Casa Kraus din Criț, pensiune unde organizăm în fiecare an evenimentele principale din cadrul Săptămânii Haferland. În zonă, există însă o mulțime de mici pensiuni care pot fi descoperite pe platformele de rezervări. Iar în ce privește gastronomia locală, le recomandăm tuturor celor care vin aici să încerce ciorba de borboane (agrișe), ciorba de miel cu chervar (hasmațuchi) de Paște, supa de mere, ciorba de vită (Brodelawend) sau deserturi cum sunt hencleșul (cunoscut și ca lichiu), biscuiții sau gogoșile tradiționale (Fasching).

Ce ne puteți dezvălui despre programul festivalului Săptămâna Haferland 2025?

 

Pe lângă evenimentele consacrate – degustările de gastronomie locală, concertele de muzică tradițională săsească, de orgă, de fanfară și jazz, expozițiile sau reprezentațiile cu dansuri tradiționale săsești – la ediția din acest an am încercat să lărgim oferta de evenimente destinate copiilor. Astfel, festivalul găzduiește, pentru prima dată în ultimii ani, două piese de teatru pentru copii (puse în scenă de teatrul TACT din Sighișoara, respectiv Teatrul pentru copii Arlechino din Brașov) și un număr de aproximativ 15 ateliere de meșteșugărit, majoritatea destinate copiilor (pictură pe lemn în stil săsesc, cusături tradiționale, confecționat coronițe din ovăz, flori presate etc.).

 

În acest an, tradiționalul bal săsesc a fost mutat, în premieră, la Cetatea Rupea, un spațiu mult mai generos, unde pot participa câteva sute de invitați, eveniment ce va fi precedat de o prezentare a picturii murale din biserica evanghelică. Nu în ultimul rând, la Saschiz vom organiza o drumeție la cetatea de refugiu, cu tur ghidat al cetății, urmat de un picnic cultural.