La Hanul Vatra, în Oltenia de sub Munte
INTERVIU: Manuela Zipiși FOTO: courtesy of Hanul Vatra
În Oltenia de sub Munte, frumusețea naturii este fericit completată de vestigii istorice și de tradiții speciale, dintre care amintim ceramica de Horezu inclusă în Patrimoniul Cultural UNESCO. Locul de popas ales este unul perfect pentru a porni în această explorare, fiind așezat în plină natură, la Costești, sat aflat la 6 km distanță de Horezu. Hanul Vatra este numele sub care fostul Stabiliment al Băilor construit cu elemente de stil neoromânesc în perioada interbelică a fost recuperat și convertit într-o pensiune unde tradiția se combină cu necesarul confort modern.
În decorarea cu miez tradițional a camerelor au fost invitați să contribuie meșteri locali – tâmplari, fierari, țesătoare – și nu lipsește nici ceramica de Horezu. De altfel, la Hanul Vatra se pot descoperi inclusiv creațiile meșterilor populari din Costești. Terasa casei se deschide în mod privilegiat către un pârâu și spre munte, iar restaurantul propune gusturi autentice bazate pe ingrediente locale. De la Hanul Vatra calea este deschisă pentru a descoperi Muzeul Trovanților, culele de la Măldărești sau atelierele de ceramică de Horezu, după cum am aflat din discuția cu Otilia Loidl.
Cum a apărut ideea Hanului Vatra și cum s-a dezvoltat acest proiect?
Hanul Vatra s-a născut din dorința de a aduce tradițiile și identitatea culturală a României mai aproape de contemporaneitate, inspirat de experiențele din diaspora. Transformarea fostului Stabiliment al Băilor din ruine într-o pensiune modernă reflectă această viziune, adaptându-se la tendințele actuale de turism montan.
Câte ceva despre procesul de restaurare și amenajare interioară:
Am colaborat atât cu arhitecți, cât și cu meșteșugari locali, păstrând aceeași idee de reinterpretare. Un exemplu este folosirea tehnicii tradiționale în mod inovativ, cum ar fi brâul pentru faianța din baie, unde am integrat cioburi din resturile de cuptor ale meșterilor olari. Această abordare a permis crearea unui design unic, care îmbină tradiția cu elementele moderne.
Ce ne puteți spune despre latura gastronomică și restaurantul de la Hanul Vatra?
Restaurantul nostru se concentrează pe reinterpretarea gastronomiei tradiționale, folosind ingrediente locale pe cât posibil. Meniurile sunt adaptate cerințelor moderne și sunt servite sub formă de bufet, oferind o experiență culinară autentică, dar și contemporană.
Trei locuri din județul Vâlcea pe care le-ați recomanda cuiva care ajunge în zonă pentru prima oară:
Mănăstirea Horezu – un exemplu remarcabil al artei brâncovenești.
Atelierele de ceramică de Horezu – unde puteți descoperi arta tradițională a olăritului.
Culele de la Măldărești – case fortificate care oferă o privire în istoria și arhitectura locală.
