Un pod între istorie și prezent. The Grand Salon, Adorján Apartments, Oradea
DESIGN INTERIOR: STUDIO11 TEXT: Anca Rotar FOTO: Andreea Iancu, STUDIO11
Apartamentul se situează în cadrul unei clădiri istorice, Casa Adorján II, aflată chiar în centrul orașului Oradea, și a fost amenajat în vederea închirierii în regim hotelier. Proiectul este rezultatul a trei ani și jumătate de căutare constantă a pieselor potrivite care să populeze acest spațiu, rezultând o îmbinare fermecătoare de obiecte vintage sau de epocă și elemente contemporane, care trasează un pod între trecut și prezent.
Înainte de a vorbi despre amenajare, este necesar să spunem câteva cuvinte despre clădirea remarcabilă care găzduiește apartamentul. Monument istoric, Casa Adorján II a fost construită în stil Secession la inițiativa lui Emil Adorján – jurist și scriitor, personalitate marcantă a vieții culturale orădene, cu un rol important în dezvoltarea intelectuală și urbanistică a orașului – după planurile cuplului de arhitecți Komor Marcell și Jakab Dezső. Ridicată între 1904 și 1905, pe terenul adiacent locuinței sale, Casa Adorjan I, clădirea a fost, încă de la început, destinată închirierii. Fațada reabilitată, bogat ornamentată, atrage atenția prin motive vegetale exuberante și linii curbe dinamice.
La momentul achiziționării, apartamentul se afla într-un stadiu de degradare avansată. Prin urmare, a fost necesară refacerea completă atât a instalațiilor electrice și sanitare, cât și a sistemului de încălzire și băilor, și reabilitarea pereților și plafoanelor. O atenție deosebită a fost acordată restaurării elementelor originale, precum parchetul, ușile, soba și cadrele ferestrelor. Modificările realizate în trecut, care nu reflectau caracterul autentic al clădirii, au fost refăcute cu grijă și aduse cât mai aproape de forma inițială.
În ceea ce privește compartimentarea, spațiul este împărțit în hol de intrare, un living spațios conectat la un balcon cu vedere spre Teatrul Regina Maria și centrul orașului, două dormitoare și două băi. Cadrul neutru, cu finisaje texturate, amplifică lumina naturală, iar inserțiile contemporane adaugă interiorului confort și funcționalitate. Alăturarea de obiecte contemporane și piese de epocă, precum pianul din zona de zi, susține dialogul constant dintre prezent și istorie. Dispunerea bucătăriei, livingului și mesei de dining este una fluidă, zonele „curgând” în mod natural spre ușa ce marchează accesul pe balcon.
Pentru a nu afecta atmosfera elegantă, nostalgică a apartamentului, arhitecții au renunțat la ideea instalării unui televizor, optând, în schimb, pentru un videoproiector – o soluție discretă ce menține echilibrul vizual al spațiului și aduce tehnologia modernă în spațiu fără a compromite armonia interiorului. În contrast cu deschiderea din zona de zi, dormitorul principal și baia adiacentă sunt tratate ca spații intime, orientate spre vest, captând lumina după-amiezii.
Astfel, urmând un concept coerent, proiectul transformă un spațiu istoric într-un interior contemporan ce păstrează identitatea arhitecturală și atmosfera unică.
PROIECT: The Grand Salon; AMPLASAMENT: Casa Adorján II, str. Patrioților, nr. 4, Oradea; SUPRAFAȚA UTILĂ: 82 mp; DESIGN INTERIOR: STUDIO11 – arh. Katalin Crețu-Csiki; COLABORATOR: Gabriel Crețu; FINALIZAT: 2025






