Începe Romanian Design Week 2020, o ediție sub semnul SCHIMBĂRII

Peste doar câteva zile începe ediția 2020 a Romanian Design Week (RDW), cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank. Festivalul, care se desfășoară în intervalul 11-20 septembrie, în București, își propune să ilustreze rolul pe

Editorial #197: Cutremurător sau liniştitor

Întorcându-mă săptămâna trecută cu avionul de la Cluj, unde igloo a dus două expoziţii de arhitectură: FAR | 12 fotografi de arhitectură din România şi B:MAD 3.0 – București – Oraș Art Deco, am urcat numărul călătorilor, dar şi al călătoriilor aeriene în perioada pandemiei:

TEDxBucharest Metamorphosis anunță primii speakeri

TEDxBucharest Metamorphosis, acceleratorul de schimbare, te așteaptă pe 16 și 17 noiembrie 2019 la Noua Aulă a Universității Politehnice din București. Acesta este al 11-lea eveniment organizat de echipa TEDxBucharest și în același timp unul din cele mai ample prin speakeri, conținut și experiență. Se vor alătura

Design pe care îți dorești să îl atingi

KATY PATY, cu comutatoarele sale, continuă bogata tradiţie a porţelanului ceh realizat manual. Originar din regiunea balneoclimaterică Karlovy Vary, foloseşte caolin natural pur, necesar în producerea porţelanului. Porţelanul ceh a câştigat o reputaţie internaţională datorită calităţii sale încă din vremurile de demult. În colaborare cu designerul

O construcție pasivă din lemn

O locuință simplă din lemn, integrată într-o pădure, la periferia orașului Suceava, amplasată pe un teren cu o declivitate naturală accentuată, a devenit tema unei case pasive. Clientul, specialist în fațade și tâmplării, a dorit o locuință prototip, ca un fel de manifest al locuirii

Loading new posts...
No more posts