Începe Romanian Design Week 2020, o ediție sub semnul SCHIMBĂRII

Peste doar câteva zile începe ediția 2020 a Romanian Design Week (RDW), cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank. Festivalul, care se desfășoară în intervalul 11-20 septembrie, în București, își propune să ilustreze rolul pe

Zelato: dulcea reînsuflețire a unui chioșc bucureștean

Că înghețata Anei Consulea este de poveste știm deja de când Banchiza Urbană cutreiera orașul în alte veri, pe când masca nu făcea parte din cotidian. Dar că ea poate fi găsită într-un chioșc cu iz parizian de la intrarea în parcul Herăstrău am aflat

Apartament SCENOGRAFIC sau Industrial îmblânzit

Situat în Bucureşti, pe strada Agricultori, în apropiere de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), acest apartament cu 3 camere şi o suprafaţă utilă de 100 mp întâmpină vizitatorul cu o scenografie bine gândită, ce combină elemente ale stilului industrial – principala sa influenţă

Kané: fine dining la cină cu fine design

Într-o din ce în ce mai armonioasă întâlnire a gastronomiei cu designul de interior sub auspiciile noii bucătării românești, ne încântă noul proiect al echipei Yellow Office, amenajarea restaurantului bucureștean Kané, unde tradiționalul ingredientelor, tehnicilor și meșteșugului devine prilej de voie bună contemporană. Una dintre străzile

Noile grădini urbane: pe terasă cu Luminița Nicorici

Înainte de a descoperi Primitiv Plants, proiectul Luminiței Nicorici, – o invitație-inspirație care se înscrie în tendința globală de a aduce tot mai mult natura în intimitatea caselor noastre –, am avut ocazia să privesc un apus de pe o terasă amenajată piesajer de ea.

Cafenele verzi – design sustenabil, reîntoarcere la natură

În căutarea unui cuvânt potrivit sau a unei expresii care să descrie acea stare de timp etern, fără griji, în care savuram o cafea în compania unei reviste sau a unor prieteni într-una dintre cafenelele preferate, am dat peste: dolce far niente, sobremesa, gozar

Loading new posts...
No more posts