CRESC – despre prietenia dintre plante și oameni

Ana Constantinescu și Gabriel Corbu intersectează arta designului și știința horticulturii cu pasiunea pentru plante și amenajările peisagere. Și, din 2016, tot cresc împreună, lăsându-se inspirați în primul rând de flora locală, dar și de prețioși bonsai, spre exemplu, pe care îi așază artistic în

O dimineață în atelierul ceramic al Mădălinei Teler

Cu ceramica nu-i de glumit. Pe cât de delicate, diafane și preţioase pot fi siluetele veselei întrupate din porţelan, pe atât de multă muncă în cel mai propriu și fizic mod cu putinţă se ascunde în culisele demersului. Am aflat-o într-o dimineaţă însorită de februarie

Atelier Shuman. Constelații industriale

Obiectele de inspirație industrială se înscriu de ceva vreme în sfera celor mai populare tendințe în lumea designului, iar corpurile de iluminat sunt un caz aparte în cadrul acestei paradigme. Atelier Shuman alege să meargă pe linia unui anti-minimalism cu note industriale în conturarea unor colecții

Noutățile târgului Made in RO – ediția #FlowerPower

Pe 6 și 7 aprilie, are loc ediția de primăvară a târgului Made in RO, care se întâmplă de două ori pe an, nu mai mult, cât să dea voce noilor colecții ale designerilor români de produs. Așa cum te-am obișnuit, și ediția #13 aduce

Despre designul botanic: o conversație cu Irina Neacșu

Natura în cele mai fine detalii s-a strecurat în grafica și designul textil al arhitectei Irina Neacșu. Pasiunea pentru desen și natură au dat naștere colecției de ilustrație “Life of Bulbs”, prezentă în această vară, atât în Grădina Bota­nică din București, cât și în cea

Câștigătorii Ubikubi Young Designers Award 3

A treia ediție a concursului de design de obiect lansat de Ubikubi și UniCredit Bank și-a desemnat câștigătorii. Competiția anuală se adresează tinerilor designeri și arhitecți, având ca scop încurajarea și sprijinirea creativilor aflați la început de drum în industria home&decor. Cuvântul-cheie al acestei ediții este

Noul igloo #187: Un secol de arhitectură din România

România 100. În centrul acestui număr stă un inedit album de arhitectură din România. Algoritmul e simplu: 10 x 10 = 100 sau 10 arhitecți numesc 10 clădiri pe care le găsesc relevante, definitorii, parte din memoria noastră colectivă. Conținutul DOSARULUI își propune așadar să

Înscrie-te la Ubikubi Young Designers Award – Ediția a III-a

Ubikubi a dat startul înscrierilor pentru concursul anual de design de produs Ubikubi Young Designers Award, un proiect inspirat de UniCredit Bank. Aflată deja la a treia ediție, competiția este o oportunitate de lansare pentru studenți, tineri designeri și arhitecți care doresc să își transforme

Loading new posts...
No more posts