Spații mici, schimbări mari: Oana Băluță despre egalitate, infrastructură și solidaritate la Câmpulung
Într-un oraș mic, unde lipsesc librăriile și cinematografele, o grădină cu bănci din paleți și o scenă improvizată poate deveni locul în care se pun întrebări mari. La Câmpulung, în cadrul proiectului „Creștem Comunități”, acest spațiu numit Convivial a găzduit o discuție despre egalitatea de gen. Invitatele – Adela Alexandru (activistă feministă și organizatoare comunitară la Centrul FILIA), Lavinia Ioana Udrea (consilieră locală și directoare în cercetare-dezvoltare), Carmen Nemeș (avocată și președintă a Asociației ANAIS) și Sorina Bunescu (organizatoare comunitară) – și-au așezat vocile într-un cerc deschis, iar dincolo de întrebările teoretice, conversația s-a legat de infrastructură, resurse, apă, transport și acces la educație.
Pentru Oana Băluță, profesoară la Facultatea de Științe Politice (SNSPA) și coordonatoarea întâlnirii, miza a fost clară: „Unul dintre motivele pentru care am organizat workshopul a fost să deschidem un drum pentru ce urmează. Nu a fost un scop în sine, ci un mijloc de a mobiliza oameni cu timp, energie și disponibilitate. Inclusiv după atelier s-au legat conversații și idei de proiecte viitoare.”
Infrastructura ca dimensiune a egalității
Atunci când vorbim despre egalitate de gen, gândul merge adesea la leadership, la accesul femeilor în poziții de putere politică sau la reprezentarea lor în business. Dar pentru comunitățile mici, explică Oana Băluță, multe pot să înceapă de la infrastructură: „Fete și femei din localități mici se opresc din studii după gimnaziu pentru că nu au cum să ajungă la școală în alt oraș. Lipsa transportului înseamnă că nu poți merge la medic pentru un control periodic sau să monitorizezi o sarcină. Chiar și calitatea apei, care duce la defecțiuni ale mașinii de spălat, devine un factor relevant pentru egalitatea de gen, pentru că femeile poartă povara muncilor de îngrijire. Sunt elemente de infrastructură care, din urbanul mare, par mai degrabă de neimaginat.”
Astfel, egalitatea de gen devine o chestiune materială, înrădăcinată în drumuri, școli, spitale, conducte. Din perspectiva unui oraș mic, drepturile nu sunt o dezbatere abstractă, ci se citesc în distanțe, orare de microbuz și apă potabilă.
Violența, ca realitate ignorată
Dacă infrastructura e primul strat al egalității, violența este rana care taie prin comunități. „În România, numărul adăposturilor pentru victimele violenței domestice este mult sub nevoi, mai ales în orașele mici și în mediul rural”, a spus Oana Băluță.
„În marile orașe există organizații non-guvernamentale la care poți apela. De exemplu, în București știu că pot direcționa o femeie către Asociația Anais. În Câmpulung, când am fost contactată de femei aflate în situații de violență, nu am știut unde să le trimit la nivel local. Le-am recomandat grupul de supraviețuitoare organizat de Asociația ALEG din Sibiu, care se întâlnește și online. Dar ce faci când o femeie nu are nici măcar un telefon mobil? Situațiile acestea m-au făcut să organizez workshop-ul de la Câmpulung. În urbanul mare există organizații și rețele active, în timp ce în rural și urbanul mic lipsesc aceste resurse. De asemenea, contează și nivelul de informare: Barometrul violenței realizat de Centrul FILIA arată că, în rural, femeile cu studii gimnaziale recunosc mult mai greu violența decât femeile din urban, mai ales din orașele mari, mai ales cele cu studii superioare. Dacă „normalizezi” abuzul, nu știi că ai dreptul să ceri ajutor și să ieși dintr-o relație abuzivă, care nu este un dat, nu este soartă, nu este ceva ce vine de la Dumnezeu, nu vine cu căsnicia, ci este un abuz”, adaugă Oana.
Povești de solidaritate
Întâlnirea de la Convivial a adus și exemple de acțiuni civice care dau măsura solidarității. Sorina Bunescu, organizatoare comunitară, a povestit cum cinci-șase femei s-au mobilizat și au reușit să convingă spitalul să aducă un ecograf pentru Spitalul Județean Argeș, la obstetrică-ginecologie – o inițiativă simplă, dar cu impact direct asupra vieții a sute de femei.
„Este un exemplu de mobilizare a unor femei, împreună, desigur, cu cineva care știe să facă mobilizare comunitară și știe ce presupune cetățenia activă, dar cred că tipul ăsta de inițiativă s-ar putea replica. Mi-ar plăcea să văd grupuri similare și în alte comunități – femei și bărbați care doresc să sprijine – care merg la ședințele Consiliului Județean, dar mai ales la Consiliul Local, să pună întrebări, să îi oblige pe decidenți să răspundă. Cred că asta este o inițiativă care se poate replica cu un pic de sprijin, mediere.”
La rândul ei, Adela Alexandru, de la Centrul FILIA, a vorbit despre cum logica intervențiilor trebuie adaptată realității: „În loc să anunți un serviciu la avizierul primăriei, mergi acolo unde femeile primesc informația – de exemplu, la școală.”
Iar Lavinia Udrea, consilieră locală, a adus în discuție curajul de a ocupa un spațiu public chiar și atunci când întâmpini violență în politică. Exemplele, diverse ca formă, au construit împreună o hartă a rezistenței feminine în comunitățile mici.
Spațiul ca prilej de conștiință comună
„Întâlnirile dintre femei, în care descoperă că au nevoi și interese comune, sunt extrem de valoroase”, spune Oana Băluță. În anii ’60, în Statele Unite, aceste adunări se numeau consciousness-raising groups – grupuri de trezire a conștiinței.
La Câmpulung, în grădina Convivial, s-a întâmplat ceva similar: femei din medii diferite, așezate față în față, au descoperit că problemele lor se aseamănă și le leagă. Dincolo de cuvinte, spațiul fizic – o grădină cu o scenă și câteva bănci – a devenit catalizator pentru dialog, solidaritate și început de rețea.
„Un astfel de dialog poate crea baza unei rețele. Cu un pic de sprijin din partea organizațiilor care fac advocacy, această rețea poate deveni o voce puternică în fața primăriei sau a altor autorități locale.”, spune Oana Băluță.
Ce urmează?
Pentru Oana Băluță, cheia este la autoritățile locale: „Ele trebuie să-și asume responsabilitatea și să înțeleagă că în comunitate există fete și femei cu nevoi complet neadresate. Cadrul legal există, problema este aplicarea. Spațiile comunitare, precum Convivial, pot fi începutul – dar e nevoie de politici locale care să recunoască aceste nevoi și să acționeze în consecință.”
La final, impresia nu este doar a unui workshop, ci a unei demonstrații că spațiile mici pot produce schimbări mari. În absența unor instituții culturale sau educaționale majore, o grădină urbană devine un potențial laborator civic unde egalitatea de gen se traduce prin explicații legate de rolul infrastructurii, nevoia de vizibilitate a nevoilor și intereselor femeilor în politcă și constiuirea unor rețele de sprijin.
Proiectul „Creștem comunități”, inițiativă culturală și educațională dezvoltată de Convivial pentru Câmpulung și co-finanțată de AFCN, continuă pe 23 august cu ateliere de reciclare creativă, podcasting, expoziții și lucrări AR, teatru pentru copii, cină comunitară și muzică live.
