Palatul avocatului Florian Porăscu din str. Doctor Burghelea nr. 5

TEXT: arh. Mădălin Ghigeanu

În imediata vecinătate a bisericii Popa Soare, pe un teren generos de 1.090 mp, este amplasat un imobil mediteraneean pe care l-am căutat mulți ani de zile. Poziționat la nord de biserică, la o distanță de aprox. 10 m față de limita de proprietate, construcția retrasă face posibilă o percepere a ambelor imobile, fiind un exemplu de integrare urbană. Silueta mediteraneeană cu influențe italiene, având un registru pregnant la fațadă printr-o colonadă filiformă încununată cu arce în plin cintru, m-ar fi dus cu gândul la proiectele lui Constantin Ionescu de la Palatul Elisabeta, sau ale lui Corneliu Marcu și N. C. Ionescu (fiul lui Constantin Ionescu) de la prop. Antoniade din str. Atena nr. 12. După ani de căutări în arhiva PMB, revelația autorului proiectului de arhitectură a survenit din păcate după susținerea tezei de doctorat. Faptul, însă, m-a surprins plăcut, fiind vorba de un arhitect despre care nu știam mare lucru, arhitectul Ștefan C. Radu.

Imobilul este amplasat pe str. Burghelea (fostă stradă a Zefirului până în 1921), la nr. 5, în Zona Construită Protejată (ZCP) nr. 37 (Sf. Ștefan), delimitată și definită prin PUZ Zone Construite Protejate mun. București (aprobat cu HCGMB nr. 279/200). ZCP nr. 37 este o zonă definită de artere majore – Bd. Carol, str. Mântuleasa, Calea Călărașilor și str. Traian. Strada Burghelea și împrejurimile sale sunt un adevărat muzeu de arhitectură, acoperind toate stilurile practicate în perioada interbelică și reflectând cu generozitate acea caracteristica a arhitecturii Bucureștiului (anterior perioadei comuniste), când versatilitatea stilistică dădea o originalitate aparte capitalei României. Frumusețea opulentă a casei a atras, inevitabil, o lume bună și după 1945, imobilul servind pentru o lungă perioadă drept ambasada Israelului și, ulterior, devenind ambasada statului Bangladesh. (Din păcate, de-a lungul timpului, imobilul a suferit multe modificări, pierzând mult din aspectul său original.)

 

Imobilul a aparținut avocatului și politicianului liberal Florian Porăscu, șeful circumscripției liberale nr. 36 – Verde. Proiectul arhitectului Ștefan C. Radu, autorizat în iulie 1941, era destinat unei ample construcții unifamiliale S+P+1E+Pod, având un front generos la stradă, de 26 m, și o adâncime de 45 m.  Proiectul autorizat[1], conține niște fațade mult mai apropriate de un stil neoromâmesc, îmbogățit, însă, cu tradiționala feronerie de „fier bătut la rece”. Situația se va schimba pe șantier, apărând detalii specifice curentului mediteraneean, fapt practicat adeseori în epocă (ex. imobilul frațior Porn din str. Emanoil Porumbaru 16, proiectul arhitecților Alexandru Iliescu și Ahile Ghiaciu). Cerdacul de pe colț care, în proiect, era decorat cu stâlpi de lemn și arcade neoromânești, va fi închis cu arcade susținute de coloane angajate de tip compozit.

Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, fațade autorizate, sursa: Dosar II Negru 50/1941

Aspectul casei este dominat de piesa principală, hall-ul din parter, deschis pe două niveluri, a cărui percepție este îmbogățită de periplul oferit de pasarela deschisă către etajul 1. 

 

Subsolul e conceput interesant, având două zone distincte funcțional, aproape egale ca suprafață, separate de un zid. La stradă, cu acces direct din exterior, este realizată o zonă de birou a proprietarului, concepută cu spații generoase: birou de avocatură, birou dactilograf, sală de așteptare, secretariat, arhivă și garderobă cu vestiar. Către spate sunt camerele tehnice și de depozitare ale casei, precum și 2 camere pentru servitori.

 

Parterul este conceput foarte degajat, creând o imagine amplă prin deschiderea a 3 spații susținute de un ax comun: camera de așteptare la stradă, hall și sufragerie (loc de luat masa). Hall-ul, înnobilat de un șemineu generos, este deschis pe două niveluri. Alte spații gravitează în jurul celor 3 piese centrale: vestiar intrare, un birou, o cameră (denumită zilnică?), un dormitor, o baie și bucătăria cu Oficiu, ultimele două amplasate către colțul casei.

 

Etajul 1 are destinația de noapte, fiind în folosința exclusivă a proprietarului, și conținând un singur dormitor matrimonial,  înconjurat, însă, de o multitudine de spații de confort: o garderobă, două debarale, o seră, o baie (cu WC și bideu) și o terasă pătrata (4/4 m) deschisă către biserică. Accesul are loc prin pasarela din parter, cât și prin 2 scări de serviciu.

 

Podul nu este utilizat, fiind un spațiu de colț care a fost închis ulterior, având inițial doar un rol de accent volumetric pe verticală.

Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, planuri autorizate, sursa: Dosar II Negru 50/1941

Arhitectul Ștefan Radu  (n. 2 noiembrie 1880, Dridu – m. 1942?)

 

Singurele informații pe care le dețin despre arhitectul Ștefan Radu, autorul acestui proiect provin din arhiva Corpului Arhitecților, rodul cercetărilor istoricului de artă Oana Marinache[2]. Cu siguranță, a mai realizat și alte proiecte valoroase.

 

Acesta s-a născut în comuna Dridu la 2 noiembrie 1880. A absolvit Școala de Arhitectură în anul 1903 cu diploma nr. 10/1903. A fost bursier în străinătate în perioada 1913-1916. A avut sediul profesional în str. Agricultori nr. 73. S-a înscris în Corpul Arhitecților în mai 1933, având legitimația nr. 182. La dosar se păstrează și o sancțiune cu o suspendare a dreptului de semnătură pe o perioadă de 3 luni, datată 1942.

000 POZA SR 2
Arhitectul Ștefan Radu
Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, plan situație, sursa: Dosar II Negru 50/1941
Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, secțiune longitudinală și fațadă sud, sursa: Dosar II Negru 50/1941
Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, fațada spre str. Burghele, foto: copyright BCS Imobiliare

Deși restaurat de curând, imobilul nu a scăpat, din nefericire, de intervenții ulterioare de prost augur, feroneria cu aspect pseudo-heraldic de pe porțile de acces frizând kitsch-ul într-un mod agresiv. Unele piese de mobilier din interior au un aspect excesiv de opulent și sunt într-o disonanță stilistică cu alte spații bine decorate, ce rezonează cu spiritul casei.

 

 Imobilul avocatului Florian Porăscu va rămâne, totuși, o construcție emblematică a Bucureștiului interbelic, un spațiu care va fi mereu deschis unei viziuni cosmopolite și – de ce nu? – culturii, așa cum proprietarul inițial a conceput-o inițial, îndrumat fiind de către arhitectul său.   

Imobil av. Florian Porăscu, str. Doctor Burghelea nr. 5, fațada spre str. Burghele, foto: copyright BCS Imobiliare
Biserica Popa Soare văzută de la terasa de la etajul 1, foto: copyright BCS Imobiliare
Sursa foto - https://www.bcsimobiliare.ro/proprietate/de-inchiriat-casavila-20-camere-bucuresti-ultracentral-545

[1] Dosar II Negru nr. 50/1941, sursa arhiva PMB

[2] Oana Marinache – https://arhivadearhitectura.blogspot.com/2022/12/stefan-c-radu.html