Funcționalitate, confort și dinamism. Noul spațiu de lucru BAWI Construction, Crystal Tower, București

DESIGN INTERIOR: MP DEsign Office TEXT: Marilena Popa, Anca Rotar FOTO: Sabin Prodan

Proiectul de amenajare a birourilor BAWI Construction, furnizor de servicii complete pentru infrastructura feroviară, pune accent pe fluiditatea circulației și pe integrarea zonelor de lucru cu cele destinate interacțiunii, atingând un echilibru optim între funcționalitate și confort. Elementele ce țin de identitatea vizuală a companiei și detalii precum plafoanele riflate susțin o atmosferă dinamică, încurajând productivitatea și descoperirea.

Designul interior valorifică simboluri definitorii pentru companie. Recepția, amplasată strategic în zona liftului panoramic, constituie atât un spațiu de întâlnire, cât și unul de reprezentare, prin pupitrul cu formă de șină de cale ferată – o trimitere la domeniul de activitate al companiei. Tot aici, o masă de meeting și o zonă de relaxare creează cadrul ideal pentru dialog și socializare. Din acest punct, un traseu circular conduce vizitatorii și angajații către celelalte spații, accentuând ideea de continuitate și coerență în experiența utilizatorului.

Pentru a menține o atmosferă clară și deschisă, toate birourile închise beneficiază de lumină naturală, prin compartimentări de sticlă atent poziționate. În cadrul partițiilor ce separă sălile de ședință de spațiul principal, suprafețele mate alternează, spre exterior, cu cele de oglindă, pentru a proteja confidențialitatea discuțiilor, creând un motiv ce amintește, din nou, de șinele de cale ferată. Același motiv este prezent în cadrul tapetului.

Paleta cromatică este dominată de gri și accente de roșu, reluând identitatea vizuală a BAWI și aducând un plus de vitalitate ansamblului. Mobilierul din PAL și MDF vopsit a fost realizat împreună cu CMA Atelier Design, în cadrul unei colaborări care, în cuvintele arhitectului Marilena Popa, „a fost o oportunitate de a crea un mobilier cu adevărat personalizat, care să răspundă atât nevoilor funcționale, cât și celor estetice ale proiectului Bawi. Împreună, am putut să ajustăm fiecare detaliu, de la alegerea materialelor, până la finisaje, pentru a asigura că piesele de mobilier se integrează perfect în conceptul general al spațiului. CMA Atelier Design a demonstrat un angajament solid față de detalii, asigurându-se că fiecare piesă de mobilier nu doar că arată bine, dar este și durabilă. Aceasta a fost o prioritate, având în vedere cerințele ridicate ale clientului și natura proiectului.


În final, mobilierul creat a avut un impact semnificativ asupra experienței utilizatorului final. Fiecare piesă a fost gândită nu doar din punct de vedere estetic, dar și ergonomic, pentru a îmbunătăți confortul și funcționalitatea spațiilor.”

 

Traseul circular este îmbogățit de tablouri ce redau proiectele realizate de BAWI, transformând simpla deplasare într-o plimbare de tip muzeal, care invită la reflecție și descoperire vizuală. Schema de mobilare este completată de piese iconice de la Pedrali, Herman Miller, IVM, AXYLine, Impact Acoustic și Softline.

 

Un capitol aparte al proiectului îl constituie terasa, gândită ca un refugiu urban pentru angajați – o zonă verde, cu plante, spații de conversație grupate și corpuri de iluminat ambiental, ce invită la relaxare și socializare. De asemenea, bucătăria a fost echipată complet, pentru a răspunde nevoilor zilnice ale echipei, iar locul de luat masa a fost gândit ca un spațiu prietenos și generos, menit să încurajeze interacțiunile cotidiene.

PROIECT: Spațiu de lucru BAWI Construction; AMPLASAMENT: Crystal Tower, București; DESIGN INTERIOR: MP Design Office; ECHIPA: arh. int. Marilena Popa, arh. int. Mihaela Pazarbas; FINALIZAT: 2025