Concursul de soluţii (concurs de idei) are drept scop selectarea celor mai bune propuneri de intervenție pentru restaurarea, punerea în valoare şi refuncționalizarea Palatului „Micul Trianon”, parte a ansamblului fostei Curţi a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”.

Operă a arhitectului Ion D. Berindei destinată uneia dintre figurile proeminente ale elitei românești de la începutul secolului al XX-lea, Palatul „Micul Trianon” de la Florești este unul dintre exemplele arhitecturale importante ale eclectismului de școală franceză din perioada de început a modernității arhitecturii românești. Neterminată, construcția palatului s-a degradat treptat, interesul pentru consolidarea și conservarea ei nematerializându-se în intervenții de restaurare sau salvare. Parte a unui ansamblu arhitectural-peisajer valoros, având potențial cultural și de loisir ridicate, ruina palatului a ajuns până în prezent într-o stare care încă permite restaurarea și exploatarea sa prin refuncționalizare, deschizând astfel posibilitatea transformării într-un reper cultural și turistic important pentru zonă.
 
Concursul a fost iniţiat de Fundația Cantacuzino Florești, organizatorul fiind Ordinul Arhitecţilor din România.

MEMBRII JURIULUI
arh. Șerban Sturdza (președintele Filialei teritoriale București a OAR)
conf. dr. arh. Kazmer Kovacs (U.A.U.I.M.)
conf. dr. arh. Anca Mitrache (U.A.U.I.M.)
conf. dr. arh. Ștefan Bâlici (U.A.U.I.M.)
lect. dr. arh. Andrei Șerbescu (U.A.U.I.M.)
arh. Violeta Răducan (U.S.A.M.V.), membru supleant

PREMII
locul 1 – 3.000 de euro
locul 2 – 2.000 de euro
locul 3 – 1.000 de euro
Premiile se acordă în valoare brută.
Termen limită pentru predarea proiectelor:
28 septembrie 2015, orele 16.00
Anunțarea rezultatelor: 8 octombrie 2015

Calendarul complet, documentația de concurs și formularul de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției, AICI.