Vederi din Băile Herculane: Via Sissi și revitalizarea malurilor Cernei
PROIECT: Asociația Locus TEXT: Iuliana Dumitru FOTO: Mihai Toth
La Băile Herculane, pe fundalul unei lente și violente degradări, într-o stare de ruinare ce a căpătat aproape un caracter cronic, există totuși mai mult decât speranță. Vara asta, după ani de abandon, malurile râului Cerna – Via Sissi – și izvoarele termale sunt din nou pline de oameni și de viață. Autorii acestei frânturi de normalitate sunt arh. Oana Chirilă și Asociația Locus care, prin inițiativa HerculaneProject lansată în 2017, încearcă să salveze și să revitalizeze una dintre cele mai vechi și mai valoroase stațiuni din România.
Arhitectei Oana Chirilă îi place să spună – pe bună dreptate – că un articol din 2017 i-a schimbat viața. Era studentă în anul V la arhitectură la Timișoara și a pătruns în incinta (ruinei) Băilor Neptun din Herculane (monument istoric emblematic), pentru a revizita locuri dragi ale copilăriei (căci cine nu are măcar o vagă amintire de la Herculane?) și a face fotografii. Odată aceste imagini rare publicate, a început tăvălugul. Ceva s-a mișcat în oameni, semn că era un subiect sensibil. Așa a apărut Asociația Locus, dedicată salvării și promovării patrimoniului cultural, arhitectural, urbanistic și natural românesc, prin care o mână de tineri arhitecți (dar nu numai) s-au pus pe treabă, derulând proiecte și activități de regenerare a stațiunii și mai ales de implicare a unei comunități locale deziluzionate, ce nu se mai putea bucura de decenii de frumusețea propriului oraș.
Au urmat 8 ani de eforturi susținute și entuziasm – cercetări, finanțări câștigate, șantiere, inclusiv lucrări de punere în siguranță și de întreținere a Băilor Neptun – în care Oana și colegii au înțeles îndeaproape nevoile comunității, dezvoltând HerculaneProject pe două paliere: intervenții pe monumente și intervenții în spațiul public care să reactiveze stațiunea cultural și social.
În acest context, asociația și-a îndreptat atenția spre un sit extrem de prețios, malurile râului Cerna, pe care le-a amenajat și revitalizat ca arteră verde și culturală esențială stațiunii – Via Sissi. Zona vizată se află în centrul istoric, pe malul stâng al Cernei, în zona Cazinoului, și reprezintă un adevărat reper istoric prin existența, în sec. XIX, a unei promenade și a unui foișor de lemn destinate Elisabetei, împărătesei Austriei (Sissi). Arealul cuprinde și o serie de izvoare termale, captate chiar de localnici prin intermediul a trei „cădițe” naturale, cu ape sulfuroase, create spontan de aceștia într-un gest pe cât de firesc, pe atât de rar, de recuperare a spațiului public.
După mai multe etape – analize, cercetări, consultări cu localnicii și intervenții în sit, în cadrul unor școli de vară, ateliere experimentale și concursuri cu studenți și voluntari – vara aceasta malul Cernei a redevenit, dintr-un loc rezidual, inert, inaccesibil și poluat, un spațiu de agrement viu și primitor, pe care oameni de toate vârstele îl așteptau și pe care acum și-l însușesc bucuroși, la orice oră din zi și din noapte, inventându-i utilizări la care arhitecții înșiși nu s-au gândit. Proiectul se bazează pe soluții blânde, sustenabile și reversibile și cuprinde: introducerea în sit a unui punct de belvedere pe amplasamentul fostului pavilion al Împărătesei Sissi; regenerarea vechii promenade în zona superioară a sitului; crearea unui proiect peisager amplu, adaptat ecosistemului local; proiectarea și planificarea zonei de îmbăiere și relaxare, incluzând două pavilioane, cabine de schimb, locuri de stat.
„Amenajarea peisageră completează și valorifică elemente de arhitectură existente, oferind un spațiu de loisir ce prin plantații și puncte de belvedere aduce un plus de confort: zone deschise, zone protejate, zone umbrite sau luminoase, ridicări topografice, compoziții dinamice și compoziții calme, unitare”, ne-a explicat Oana Chirilă, împărtășindu-ne și din rezultatele proiectului, prin cifre și oameni: 500 mp de maluri curățate de deșeuri, 1480 arbuști și 3047 plante perene plantate, 1000 mp de spațiu verde creat, implicarea a peste 100 voluntari, 20 angajați ai primăriei, 5 membri ai comunității de etnie rromă și 9 colaboratori.
Proiectul de pe malul Cernei nu se încheie aici și își propune pentru 2027 regenerarea a 3000 mp de spații verzi, crearea unei grădini urbane și extinderea zonelor de promenadă și relaxare, continuând dialogul cu comunitatea locală și tranzitorie. Până atunci, Băile Herculane merită cu siguranță o vizită și o privire proaspătă, dincolo de vălul sumbru ce planează adesea peste astfel de destinații-relicvă.
AUTORI PROIECT: arh. Oana Chirilă, arh. Daniel Antoci, arh. Cristina Apostol; CO-AUTORI: arh. Mihai Șom, arh. Diana Sava, arh. Narcis Sala, arh. Andrei Șipoș, arh. Alexandra Iosif, arh. Radu Măldărescu; PEISAGISTICĂ: Millegarden
Detalii pe herculaneproject.ro
Articol publicat în igloo 227 / Low-tech / august – septembrie 2025
