Grădina de simboluri: bijuterie by Sorina Cotea

INTERVIU: Manuela Zipiși FOTO: Sorina Cotea

Este întotdeauna fascinant de urmărit cum drumul creativ al unui designer ajunge să combine medii de exprimare, devenind o reală grădină de simboluri. Garden of Symbols este numele sub care designerul Sorina Cotea imaginează și creează bijuterie în atelierul său de la Viscri, univers către care a făcut o trecere firească de la designul vestimentar, inspirată de momentul în care a încercat să alăture unui material forme imaginate din metal. Potrivirea dintre materiale și lumi nu i-a rămas străină, având în vedere că, în căutările și colecțiile sale handmade, argintul sau bronzul se întâlnesc cu mătasea, hârtia etc. Pandantive, inele, coliere, semne de carte și chiar sfeșnice se întrupează calm, în ritm cu anotimpurile. Iar creațiile Sorinei pot fi descoperite la expoziții din București și Viscri.

Garden of Symbols este o lume a simbolurilor declinate în bijuterie. Cum s-a conturat drumul tău spre creația de bijuterie?

 

Uitându-mă în spate, trecerea de la design vestimentar la bijuterie s-a petrecut într-un mod foarte firesc. Căutam să potrivesc niște forme imaginate din metal pe materialul cu care lucram la momentul respectiv și așa m-am înscris la primul curs de bijuterie, în 2017. M-am trezit complet captivată de procesul brut prin care intenția creativă poate fi manifestată, cu un set de unelte atât de simple și de demult. Învăț și experimentez în continuare, mereu cu gândul să împletesc și alte interese și discipline cu tehnica de bijutier.

Printre materialele universului tău se numără argintul, bronzul etc. Cu ce alt material ți-ar plăcea să experimentezi?

 

Deși nu se încadrează la materiale, îmi tot fuge gândul la pietrele prețioase și semi-prețioase încastrate în coperțile cărților religioase medievale, dar încă nu știu cum să le fac loc în practica mea. Aici experimentez de o vreme, și e o senzație foarte plăcută să mă joc cu tot felul de posibilități, departe de orice așteptare creativă sau tehnică clasică învățată deja.

 

 

Cum își pune mediul în care lucrezi amprenta asupra creațiilor tale?

 

Locuind într-o comunitate rurală mică, înconjurată de dealuri și pădure, trecerea timpului se materializează foarte diferit față de alte medii. Dintre influențele de care îmi pot da seama, aș alege felul în care observ curgerea anotimpurilor ca fiind cea mai palpabilă și cea de care am devenit repede conștientă. Mă inspiră să creez piese singulare, fiecare parte dintr-o compoziție imaginată uriașă. Ca o imagine arhetipală sculptată în argint, înrădăcinată și în vechi și în nou, din care răsar o multitudine de forme și simboluri ascunse.

Un designer, o carte și un proiect de design/arhitectură care te-au impresionat recent:

 

Mi-aș îmbrăca pereții casei în pânzele țesute de Yumo Yuan. Mă sensibilizează foarte tare tehnica lui manuală, culorile, materialele cu care lucrează și alegerile sale estetice, în general. La fel de tare mă impresionează și proiectul lui de arhivă, creat și meșteșugit din țesături foarte vechi tradiționale, originare din sudul Chinei. Zilele trecute am început să citesc The Poetics of Space de Gaston Bachelard și deja știu că am să revin la ea de multe ori în viitor. Simt că în paginile cărții trăiește un spirit-ghid, invocat să ne vorbească despre arhitectura caselor și încăperilor dinăuntrul nostru. Despre coridoarele, ușile și ferestrele amintirilor noastre, trezite la viață de formele arhitecturale concrete, cu care ne împletim existența într-un soi de reverie împământenită.

 

 

Unde îți putem vedea/descoperi bijuteriile în următoarea perioadă?

 

Pe lângă prezența online sub numele de Garden of Symbols, lucrez la o familie nouă de obiecte pe care le voi expune în cadrul RAD Art Fair la sfârșitul lunii mai și mai târziu, în vară, plănuiesc să integrez și câteva piese de bijuterie într-un proiect expozițional de grup ce va avea loc în Viscri, la care lucrez constant de ceva timp încoace.