Radu Matei și surprinderea intim-fotografică a orașelor

Radu Matei știe să decupeze detalii în ansamblu. Detalii fotografice. Și probabil faptul că a călătorit mult în copilărie (în special în Asia) și că a continuat să călătorească și să observe în timpul studiilor de Arhitectură și după (a fost în Erasmus la Lisabona,

A≤40: Bogdan Ciocodeică Studio

Susţinem şi promovăm iniţiativele de calitate şi arhitectura de valoare, cu atât mai mult atunci când acestea vin din partea arhitecţilor tineri, cei care, împreună, pot produce o schimbare. Birourile selectate în rubrica A ≤ 40 au în comun nu numai vârsta asociaţilor/fondatorilor (sub 40

Alexandra Bendea: “vederi” fotografice din întreaga lume

Fotografiile Alexandrei Bendea transmit acea răbdare a ochiului înțelept care a privit și a simțit suficient de mult încât să apese pe butonul de declanșare exact la momentul potrivit. Absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, cu un popas la studii Erasmus în

Despre arhitectura bio-integrată – Interviu cu Marcos Cruz

Îndepărtându-se deliberat de statistici green sau etichetări superficiale, DOSARUL igloo #196_iunie-iulie 2020 observă câteva relaţii posibile între spaţiul arhitectural şi peisaj sau între creşterea bio-organismelor şi procesele de proiectare. Pentru a înțelege mai multe despre direcția spre care se îndreaptă Arhitectura Verde și care sunt

The Human Scale în viziunea viewcatchers

Tineri și entuziaști, arhitecții Miruna Moldovan și Hunor Bakó au pornit de câțiva ani (și din 2019 pe partea de arhitectură) într-un demers al chestionării lumii prin fotografie. Inspirați în mod special de interacțiunea duo-ului animat-inanimat – om-arhitectură, Miruna și Hunor s-au reunit artistic în

Nathalie de Vries, MVRDV: “Everybody deserves room to live”

How will our world change and, in particular, how will architecture change over the following years? These are topics that both concern and incite us at a time when a constantly shifting reality has made us increasingly aware of the fact that we need more

Loading new posts...
No more posts