Un cămin inteligent, la Brașov
ARHITECTURĂ: Plus Line Design TEXT: Anca Rotar FOTO: Vlad Pătru
Construit în urma unui parteneriat între Primăria Brașov și Școala Profesională Germană Kronstadt, căminul destinat cazării elevilor celei din urmă este o clădire modernă, dinamică, dotată cu sisteme inteligente pentru a atinge standardele nZEB. Proiectul este rezultatul unor circumstanțe rare în domeniul public, beneficiarul înțelegând pe deplin necesitatea realizării clădirii la un nivel ridicat de arhitectură, cu accent pe confortul elevilor, eficiență energetică și dotări tehnice.
Forma neregulată a terenului, apropierea clădirii școlii și a sălii de sport, precum și condițiile de însorire și reglementările urbanistice au dictat o dezvoltare pe verticală a clădirii. Volumul propus este unul simplu, compact, care, prin retrageri succesive, își diluează prezența spre etajele superioare, creând o imagine animată și ludică. Modularitatea ferestrelor și a panourilor de fibrociment transformă fațada într-un model unitar, texturat, pus în valoare de lumina naturală pe fațadele de est și vest. La sud și nord, fațadele pline sunt potențate de un sistem de iluminat din profile LED încastrate.
Lumina naturală joacă un rol important și în interior, ajutând la definirea spațiilor. Parterul conține zonele comune, gândite pentru a încuraja socializarea, studiul și relaxarea. Atât lobby-ul, cât și sălile de studiu prevăzute aici – toate dotate cu echipament audio-video – sunt realizate din compartimentări de sticlă dublate de draperii care asigură izolare fonică, flexibilitate și fluiditate spațială în functie de modul de utilizare. Astfel, cele din urmă pot funcționa ca săli de curs, zone de studiu individual sau spații de relaxare. În partea de vest – opusă curții aglomerate și zgomotoase a școlii – sala de mese este conectată cu o terasă exterioară amenajată ca spațiu verde, ținând cont și de vegetația existentă.
În ceea ce privește finisajele, au fost folosite cu precădere materiale naturale, precum piatra și lemnul (MDF furniruit), sau ușor reciclabile, cum ar fi metalul și sticla. Pereții parterului preiau materialele folosite pentru fațadă, oferind și spațiilor interioare aceeași textură vibrantă ce caracterizează exteriorul. Pe un fundal preponderent gri, recepția din tablă cutată vopsită în galben iese în evidență ca o pată de culoare și lumină. Numeroasele elemente aparținând stilului industrial, precum stâlpii de beton aparent, lamelele de aluminiu ale plafoanelor, plasa expandată sau instalațiile aparente, reprezintă o trimitere la profilul vocațional al școlii.
Cele 9 etaje conțin 80 de camere de cazare, orientate est-vest pentru a maximiza iluminarea naturală, precum și o sală de studiu la fiecare etaj. Holurile sunt identificabile datorită culorii asociate – diferită pentru fiecare etaj – care se regăsește și în numerele camerelor. Deoarece proiectul a acordat o atenție deosebită accesibilității, la fiecare etaj a fost prevăzută o cameră special echipată pentru persoanele cu dizabilități.
Clădirea funcționează în baza unui sistem inteligent tip BMS. Fațadele ventilate au un grad ridicat de izolare termică, iar parasolarele de aluminiu ajută la umbrirea fațadelor cortină puternic vitrate dinspre est și vest. Terasele verzi sunt dotate cu sistem automat de irigare, și clădirea dispune de panouri solare și sistem de ventilație centralizat cu aport de aer proaspăt și recuperare de căldură. Iluminatul este pe bază de LED, în timp ce fiecare etaj și fiecare cameră sunt dotate cu sistem de acces controlat. Nu în ultimul rând, sistemul structural cu cadre din beton oferă o mare flexibilitate funcțională, permițând transformări facile în viitor.
PROIECT: Cămin pentru cazarea elevilor Școlii Profesionale Germane Kronstadt; AMPLASAMENT: Str. 13 Decembrie nr. 131, Brașov; REGIM DE ÎNĂLȚIME: P+9; SUPRAFAȚA TERENULUI: 14 724 mp; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 5 221 mp; ARHITECTURĂ: Plus Line Design – arh. Eliodor Streza; STRUCTURĂ: Rozini – ing. Lucian Rozorea; INSTALAȚII: Prosysgrup – ing. Anca Manolescu, ing. V. Irimia; BMS: ing. Laurențiu Pavel; BENEFICIAR: Primăria Brașov; UTILIZATOR: Școala Profesională Germană Kronstadt; FINALIZAT: 2024
Articol publicat în igloo #226 / Arhivă: România la Bienala de Arhitectură de la Veneția/ iunie – iulie 2025 / Rubrica Igloo ÎnCerc




